NoIQ - Hors categorie

Arta neghiobiilor

nospam@example.com (Martin Zick) — Tue, 07 Sep 2010 08:38:12 +0200

În societatea îmbogăţită şi disciplinată prin tehnică puterea se obţine fără vitejie; s-au cultivat aşadar inevitabil vicleşugurile, laşităţile arogante ori târâtoare, şi toate păcatele mici şi urâte în care se încheagă energiile inferioare şi echivoce. Mecanismul acesta minunat al supunerii şi îngăduielii, care face posibil statul, permite tipului politic, stăpân pe dânsul, să facă nerozii într-o măsură care în nici un domeniu specific omenesc n-ar putea fi atinsă. Fiindcă acel mecanism, prin structura şi întinderea lui, are o miraculoasă capacitate de a neutraliza prostiile individuale. Numai să-şi închipuie cineva ce s-ar întâmpla cu un matematician, un muzician ori un inginer care ar comite neghiobii echivalente cu cele pe care le seamănă un bărbat politic cu deplină seninătate în activitatea sa de stat, şi va evalua uşor cu ce marafeturi primitive se poate mulţumi, poate fiinţa şi prospera activitatea politică.

Paul Zarifopol - Tipul politic

Neinspiratul Goethe

nospam@example.com (Martin Zick) — Sun, 05 Sep 2010 07:54:17 +0200

În zilele cu ploaie, când fata citea culcată pe divan, aşezându-se lângă ea, o întreba ce citeşte.
- O carte despre un doctor.
- Aşa. Va să zică, o carte de ştiinţă.
Dar, aruncându-şi ochii în carte, se înfurie:
- De ce minţi? Astea-s stihuri. Ce, ştiinţa se scrie în stihuri?
Elena îi povesti, în grabă şi cam încurcată, o întâmplare ciudată: Dumnezeu i-a îngăduit satanei să ispitească un doctor, un doctor neamţ, şi atunci satana a trimis la el un diavol... Ciupindu-şi urechea, Artamonov se străduia, conştiincios, să prindă înţelesul acelei poveşti. Dar îi părea vrednică de râs, şi-i era necaz că fiică-sa vorbea cu el pe un ton de superioritate, împiedicându-l să înţeleagă.
- Doctorul acela era beţiv?
Simţi că întrebarea lui o punea pe Elena în încurcătură şi, fără să mai aştepte răspunsul, zise, supărat:
- Ce harababură! Basme! Că doar doctorii nu cred în diavoli...

Maxim Gorki - Întreprinderile Artamonov

Scurtă nelămurire

nospam@example.com (Martin Zick) — Sat, 21 Aug 2010 06:23:02 +0200

Dacă toate celelalte culori, chiar şi roşul, mi se par uimitor de prosteşti, de ce să nu prefer violetul?

Venedikt Erofeev - Jurnalul unui psihopat

Caveat pharisaeus ablutor

nospam@example.com (Martin Zick) — Fri, 20 Aug 2010 05:02:12 +0200

Şi pe când Iisus vorbea, un fariseu Îl ruga să prânzească la el; şi, intrând, a şezut la masă. Iar fariseul s-a mirat văzând că El nu S-a spălat înainte de masă. Şi Domnul a zis către el: Acum, voi fariseilor, curăţiţi partea din afară a paharului şi a blidului, dar lăuntrul vostru este plin de răpire şi de viclenie. Nebunilor! Oare cel ce a făcut partea din afară n-a făcut şi partea dinăuntru?

Luca 11:37-40

1900

nospam@example.com (Martin Zick) — Wed, 11 Aug 2010 20:52:49 +0200

Bătrânii, care nu ştiau dacă vor păşi şovăind peste hotarul secolului, îl aşteptau cu dezgust. Căci lumea se schimba, iar blândeţea dispăruse, ca şi virtutea. În această lume roasă pe dinăuntru îşi făcuse loc nesiguranţa, care înlocuia bunele maniere, bunăstarea şi frumuseţea. Doamnele nu mai erau doamne, şi nu mai puteai avea încredere în cuvântul unui domn.

John Steinbeck - La răsărit de Eden

Popor modest, după ce se găseşte

nospam@example.com (Martin Zick) — Wed, 21 Jul 2010 07:04:53 +0200

...dacă transformăm în criteriu epuizarea zilnică a truditorului agrar, atunci nu mai avem nevoie, în spaţiul public, de mare lucru: cu o cârciumă şi un tabloid satisfacem toate necesităţile. A se slăbi cu Shakespeare, cu Mozart sau cu Ion Andreescu. Să ne transformăm cu toţii într-un popor de tractorişti obosiţi.

Andrei Pleşu

O emisiune...

nospam@example.com (Martin Zick) — Mon, 12 Jul 2010 07:50:52 +0200

la radio. Despre Sorel. Filosof, logician, poet. Şi, mai presus de toate, om. Gânditor (cu G mare) şi Profesor prin excelenţă. Şi ne oprim aici, ca să nu spunem lucruri urâte despre facultate sau ministeru' needucaţilor...

Ţarski sudebnik

nospam@example.com (Martin Zick) — Sun, 04 Jul 2010 07:33:18 +0200

Codicele condamnă frauda. Însă mita, adevărata plagă a societăţii ruseşti, subzistă la toate nivelurile administraţiei. Este chiar imposibil să obţii câştig de cauză fără să mituieşti pe cineva. Se obişnuieşte ca înainte de proces părţile să depună o ofrandă în faţa icoanelor sfinte "pentru lumânări". Iar de Paşte magistraţii de toate gradele primesc "ouă roşii", însoţite de o pungă mai mult sau mai puţin bine garnisită. Germanul Heinrich von Standen, interpret la Prikazul ambasadorilor, scrie în Memoriile sale: "În fiecare cancelarie şi în fiecare sală de tribunal erau două gărzi la poartă, care nu deschideau decât celor ce dădeau bani... Întreaga justiţie era la dispoziţia omului bogat -- cel care avea mai mulţi bani avea dreptate sau era nevinovat... Dacă un om comitea un jaf, un asasinat, un furt, şi se adăpostea într-o mănăstire cu banii, era acolo tot atât de liniştit ca în ceruri."

Henry Troyat - Ivan cel Groaznic

Rusul

nospam@example.com (Martin Zick) — Mon, 21 Jun 2010 04:58:57 +0200

Uneori, rusul mă duce cu gândul la un beţiv care adoarme într-o sală de cinema: în auzul alterat, printre bătăile surde şi egale ale propriului sânge, se strecoară sunetele altei vieţi, care se petrece în afara lui: oameni care strigă, se sărută, trag cu arma, e şi o urmărire, auzi şi talazurile mării sau scârţâitul unei uşi, se construiesc oraşe, se poartă discuţii şi se aude o muzică... Umbrele umbrelor, negre pe fond roşu, se succed şovăitor pe sub pleoapele lăsate, grele; aceştia sunt cai, dar parcă ar fi un incendiu, aceştia sunt copaci, dar ţi se năzare c-ar fi oştiri, beţivul scoate un răcnet sălbatic, sare în sus, se uită în jur şi în creierul lui se trezesc brusc, de-a valma, furie, spaimă şi dorinţi; îl trosneşte pe omul de lângă el, face praf scaunele, se prăvăleşte spre ieşire, fără a se dumiri unde se află şi ce se petrece, apoi se prăbuşeşte ca un bolovan unde şi cum se nimereşte, peste cei ce n-au apucat să se ferească, şi adoarme din nou, înspăimântător, de neînţeles, absurd, răsuflând şuierător, fără intenţia de a face rău, dar împrăştiind moartea.

Tatiana Tolstaia - Universul rus

Arta ca trăire şi interpretare

nospam@example.com (Martin Zick) — Sun, 20 Jun 2010 07:04:46 +0200

Nu cunosc nimic mai interesant, paradoxal şi contradictoriu decât ruşii. Rusia e un mare ospiciu, pe uşa căruia atârnă un mare lacăt de hambar, în schimb nu are pereţi; tavanul e foarte scund, iar sub picioare, în locul podelelor, e hăul; doctorii şi-au pierdut minţile, iar pacienţii, care, în felul lor, înţeleg cum stau lucrurile, se prefac a fi nebuni, şi nu pentru hatârul doctorilor, ci pentru că aşa e mai interesant. (...)
E cu neputinţă să hoinăreşti prin casa aceasta bizuindu-te pe un itinerar şi sperând să ajungi într-un loc prestabilit; în universul rusesc logica nu există, uşile nu se deschid cu cheia, ci cu descântece, scările sunt doar desenate, schemele labirintului se modifică fără vreun avertisment. Cel mai bun ghid al Rusiei ar fi un "Bedecker" ilustrat de Escher, cu indicatori de direcţie concepuţi de Kafka, Beckett şi Ionesco.

Tatiana Tolstaia - Universul rus