Literatură

...dacă ţii, am să-ţi spun drept: Am văzut mult adevăr în viaţa mea şi eu aşa zic: că adevărul e ca o muiere, e frumos cât e tânăr!

Maxim Gorki - Întreprinderile Artamonov

- Nu cred că vreun om este mulţumit atâta vreme cât rămân nefăcute lucruri pe care doreşte să le facă.
- Şi ce doreşti să faci?
- Ei, pentru unul dintre ele e prea târziu de-acum încolo. Doream să am o soţie şi copii. Aş fi vrut, poate, ca prostiile pe care un părinte le consideră înţelepciune să le transmit, să la bag cu sila în capul copiilor mei neajutoraţi.
- Nu eşti prea bătrân.
- Oh, din punct de vedere fizic cred că mai sunt în stare să am un copil. Dar nu la asta mă refeream. Sunt prea legat de liniştea lămpii de noapte. Ştiţi, domnule Trask, am avut cândva o soţie. Am creat-o, la fel cum aţi făcut şi dumneavoastră, doar că a mea nu exista decât în imaginaţie. Era o tovărăşie bună în cămăruţa mea. Eu vorbeam şi ea asculta, apoi vorbea ea, îmi povestea întâmplările din după-amiaza unei femei. Era foarte drăguţă şi făcea nişte glume din cochetărie. Dar acum nu ştiu dacă aş mai sta s-o ascult. Şi n-aş vrea s-o întristez sau să o las singură, aşa că primul meu plan s-a dus.

John Steinbeck - La răsărit de Eden

- Ai calul ăsta de o veşnicie, spuse Adam.
- Are treizeci şi trei de ani, răspunse Samuel. I-au căzut dinţii. Trebuie să-l hrănesc cu fiertură caldă din mână. Are coşmaruri. Uneori tremură şi plânge în somn.
- E mai urât ca cea mai urâtă sperietoare de ciori pe care am văzut-o vreodată.
- Ştiu. Cred că de asta l-am ales când era mânz. Ştii că am plătit pe el doi dolari acum treizeci şi trei de ani? N-avea nimic ca lumea, copitele erau plate ca nişte clătite, picioarele -- atât de groase, de drepte şi de scurte de parcă nu ar fi avut încheieturi deloc. Capul e turtit şi spatele curbat. Are coastele ieşite şi crupa mare. Gura-i e de fier şi mai luptă şi acum cu zăbala. Când îl călăreşti, ai impresia că mergi cu sania pe un drum bolovănos. Nu ştie să fugă la trap, iar când umblă se împiedică în propriile-i picioare. În treizeci şi trei de ani nu i-am găsit nicio calitate. Are chiar şi un caracter urât. Este egoist şi cârcotaş, meschin şi neascultător. Nici acum nu îndrăznesc să merg în spatele lui -- cu siguranţă mi-ar trage o copită. Când îl hrănesc cu fiertură, încearcă să mă muşte de mână. Şi îl iubesc.
Lee zise:
- Şi i-ai pus numele "Doxology".
- Desigur, răspunse Samuel, m-am gândit că o fiinţă atât de puţin înzestrată merita să aibă ceva mai deosebit.

John Steinbeck - La răsărit de Eden

La apusul soarelui, când Artamonovii treceau râul prin vad, înşiraţi unul după altul, ca gâştele, cu bătrânul în frunte, şi când umbrele lor se aşterneau peste apa verzuie, Pomialov arăta cu mâna spre ei:
- Ia uitaţi-vă, uitaţi-vă ce umbră are cocoşatul!
Şi toţi se minunau că umbra lui Nikita, care venea al treilea la rând, era neobişnuit de tremurătoare, şi parcă mai grea decât umbrele lungi ale fraţilor săi. O dată, după o ploaie mare, râul crescu şi cocoşatul, fie că se împiedică de vreo buruiană de apă, fie că făcu un pas greşit şi călcă în vreo bulboană, dispăru sub valuri.
Toţi privitorii de pe mal izbucniră în râs, satisfăcuţi. Numai Olguşka Orlova, o fată de treisprezece ani, fiica ceasornicarului beţiv, ţipă jalni:
- Săriţi, că se îneacă!
Coneva o plesni peste ceafă:
- Nu urla de pomană!

Maxim Gorki - Întreprinderile Artamonov

Fiecare oraş îşi are "madamele" lui celebre, femei etern glorificate de-a lungul anilor. Pentru bărbaţi o "madamă" are ceva foarte atrăgător. Ea îmbină inteligenţa unui om de afaceri, vigoarea unui sportiv de performanţă, căldura unui prieten, umorul unui tragedian. În jurul ei se înfiripă legende şi, destul de curios, nu legende voluptoase. Poveştile ţinute minte şi repetate despre o madamă se referă la orice domeniu în afară de pat. Amintindu-şi de ea, vechii clienţi o descriu ca filantroapă, ca autoritate medicală, strajă a ordinii şi poetă a emoţiilor trupeşti, fără a fi implicată în ele.

John Steinbeck - La răsărit de Eden

Uneori un fel de aureolă luminează mintea omului. Se întâmplă aproape fiecăruia. Poţi s-o simţi cum creşte şi cum freamătă ca un fitil a cărui flacără se apropie de dinamită. Ai o senzaţie plăcută în stomac, o încântare a nervilor, a braţelor. Pielea gustă aerul şi fiecare inhalare a acestuia e plăcută. Începutul e ca plăcerea unui căscat larg, care te destinde; creierul se luminează şi toată lumea străluceşte în faţa ochilor. (...) ...importanţa unui om în lume este dată de calitatea şi numărul aureolelor sale. Este o chestiune cu totul personală, dar ea ne leagă de lume. Este mama tuturor creaţiilor, şi în asta constă deosebirea dintre un om şi toţi ceilalţi.

John Steinbeck - La răsărit de Eden

Vasul japonez (pe fundul căruia scria Made in Germany) e mare cât un ciubăr de muls caprele. Pe pântecul lui, două gheişe de smalţ roz, cu ochi de cobalt şi coafură neagră de lac chinezesc (în care se observă înfipte cu graţie două ace de argint, lungi, ca nişte cârlige de ciorapi) stau aşezate greceşte pe un covoraş brodat cu crizanteme galbene şi privesc o barcă, lunguiaţă ca o scobitoare, plutind pe golful albastru care îşi trimite valurile până la picioruşele lor de cretă. Din barcă, un tânăr în chimonou, cu un castronaş de iaurt pus pe cap cu gura în jos, le face bezele, înclinând graţios chipul lui oval ca un bob de cafea. La orizont se mai vede un vulcan stins, cu moţul turtit ca o scufă de noapte, şi un pescăruş cu cioc de bronz şi aripi de marchizetă, plutind deasupra decorului, ca un fluture în mărime naturală.

Tudor Muşatescu - Mica publicitate

Caliopi le povestea "fetelor" după înmormântare că, din somnul acesta, Titică s-a deşteptat tocmai a doua zi, marţi, pe la patru după-amiază.
- Şi după ce s-a deşteptat ce-a făcut? o întreabă Sophie Cornescu, mare amatoare de amănunte complete.
- Ce să facă? A stat puţin cu ochii deschişi şi pe urmă a murit.
- Aşa, "instantaneu"?
- Ca un pui de găină, dragă madam Cornescu.
(...)
- Era de aşteptat. Doctorul mă prevenise de trei zile. Aşa a fost destinul lui.
- Ce destin, dragă Caliopi, ce destin? Nu există destin. Destinul şi-l face omul singur. Ascultă-mă pe mine, că sunt femeie cu experienţă.
- Da' ce putea să facă el, săracul?
- Cum ce să facă? Să nu se deştepte din somn... Să doarmă mereu, până trecea moartea pe lângă el. Şi pe urmă n-avea decât să se deştepte...
Şi "fetele" toate, împreună cu văduva răposatului, ascultând teoria lui Sophie Cornescu -- cu farfurioarele de colivă în mână -- clătinară capul a aprobare, ca nişte chibritelniţe cu arc.

Tudor Muşatescu - Mica publicitate

-- Ce bine-i să trăieşti! zise Balaganov. Mergem cu maşina, suntem sătui, poate că ne aşteaptă fericirea...
-- Eşti ferm convins de asta? îl întrerupse Ostap. Fericirea ne aşteaptă în drum, da? Poate că mai şi flutură din aripioare de nerăbdare? "Unde e amiralul Balaganov?" se întreabă. "De ce întârzie atâta?" Eşti un aiurit, Balaganov! Fericirea nu aşteaptă pe nimeni. Ea rătăceşte prin ţară, în veşminte lungi, albe, şi cântă ca o copilă: "Ah, America, ca tine altă ţară nu-i. Oamenii se plimbă, cântă, beau şi mănâncă numai pui." Dar această copilă naivă trebuie cucerită, trebuie să-i placi, să-i faci curte. Dumneata, Balaganov, nu vei izbuti niciodată să înfiripi o idilă cu această dulce copilă. Eşti un zdrenţăros. Uită-te în oglindă, să vezi cum arăţi! Un om cu haine ca ale dumitale nu va căpăta niciodată audienţă la fericire.

Ilf şi Petrov - Viţelul de aur

- Venika! Încetează!! Altfel chiar acum mă voi ridica şi voi pleca...
- Hmm... Vei pleca... iar peste jumătate de oră iarăşi te vei întoarce... ca şi ieri... şi vei mai pierde vremea pe aici încă patru ore...
- Păi, iată... vrei să plec şi să nu mă mai întorc astăzi?
- "Astăzi"! Iar mâine din nou te vei târî încoace...
- Ei, vrei să nu vin?!
- Vreau...
- Dar minţi, nu vrei...

Venedikt Erofeev - Jurnalul unui psihopat