Unui prieten şi coleg foarte drag inimii mele, minunatul romancier israelian Sammy Michael, i s-a întâmplat odată ceea ce ni se întâmplă din când în când unora dintre scriitori, o călătorie foarte lungă cu maşina până în alt oraş, cu un şofer care i-a ţinut predica obişnuită despre necesitatea absolută ca noi, evreii, să-i ştergem pe arabi de pe faţa pământului. Sammy l-a ascultat şi, în loc să ţipe – „Vai, ce om îngrozitor! Sunteţi nazist, fascist?” –, s-a hotărât să procedeze altfel. L-a întrebat: „Şi cine credeţi că ar trebui să-i omoare pe arabi?” Şoferul a zis: „Ce vreţi să spuneţi? Noi! Evreii israelieni! Trebuie! Nu avem de ales, uitaţi-vă numai ce ne fac în fiecare zi!” „Dar cine anume credeţi că ar trebui să facă asta? Poliţia? Sau armata? Sau poate pompierii? Sau echipele medicale? Cine să o facă?” Şoferul s-a scărpinat în cap şi a răspuns: „Cred că sarcina ar trebui să se împartă egal între noi toţi; fiecare dintre noi ar trebui să ucidă câţiva dintre ei.” Sammy Michael, jucându-şi în continuare rolul, i-a zis: „Bine, să spunem că vi se repartizează un anumit bloc din oraşul în care v-aţi născut, Haifa, şi bateţi la toate uşile, sau sunaţi, întrebând: «Scuzaţi-mă, domnule sau doamnă, sunteţi cumva arab/arăboaică?» Dacă răspunsul e «da», îl/o împuşcaţi. Apoi, când aţi terminat de verificat apartamentele şi sunteţi pe cale să plecaţi spre casă, chiar când vă întoarceţi spre ieşire, auziţi undeva, la etajul patru al blocului de care vă ocupaţi, plânsetul unui sugar. Vă întoarceţi şi îl împuşcaţi pe bebeluş? Da sau nu?” A urmat un moment de tăcere, după care şoferul i-a spus lui Sammy Michael: „Sunteţi un om foarte crud, să ştiţi.”
Amos Oz – Cum să lecuieşti un fanatic
