NoIQ

- E-adevărat ce spui? a întrebat mama.
Mi-am dus mâna la inimă, am închis ochii şi am spus:
- În faţa atotputernicului Dumnezeu şi a judecăţii Sale cereşti, jur solemn că nici nu mint, nici nu inventez. Dacă mint, să mă trăsnească în minutul ăsta! În maximum şaizeci de secunde! Adu ceasul!
A luat ceasul de pe aparatul de radio. Credea în miracole, în orice fel de miracole. Am închis ochii şi mi-am simţit inima bătând cu putere. Mi-am ţinut răsuflarea. Clipele treceau. După un minut mi-am golit plămânii de aer. Mama a zâmbit şi m-a sărutat pe frunte.

John Fante – Drumul spre Los Angeles

- …cel din urmă egumen grec al Pângăraţilor, Neonil era un călugăr mare cât un bivol mănăstiresc, negru, gros şi buzat, dar mai cu seamă gras, de umplea cu hoitul lui o caleaşcă întreagă cu arcuri de oţel, făcute pentru dânsul anume. Când, cu vizita ce o făcu prin ţară Cuza după alegerea lui ca domn, se abătu şi pe la Piatra, i se înfăţişară după cuviinţă toate treptele de slujbaşi şi de bresle ale târgului şi judeţului, între care şi Neonil în fruntea clerului mănăstiresc. Cuza, cum era el sprinten şi iute, cum avea el răspuns pentru toate, după ce stătu de vorbă cu prefectul, cu magistraţii, cu profesorii, cu negustorii, cu boierimea, se întoarse ca în şurub şi se opri drept în faţa lui Neonil.
- Dar părintele?... întrebă el scurt.
- Părintele Neonil, egumenul de la Pângăraţi, se grăbi a-l recomanda prefectul.
- A! Părintele Neonil, egumenul de la Pângăraţi! …ei, cum o mai duceţi pe acolo, cuvioşia voastră?
- Greu, Măria Ta, greu, răspunse Neonil cu mâinile pe piept şi plecându-şi cu smerenie capul.
- Da? zise Cuza, bătându-l peste pântece cu dosul mâinii. Lasă, cuvioase, c-am să vă uşurez eu.

Calistrat Hogaş – La Pângăraţi

Apud DEX online: interj. (adol., obs.) fir-ar să fie!, la dracu’.

Apud Webster: (vi/vt) to engage in sexual intercourse (/with); (n) an act or instance of sexual intercourse; [slang] an undeirable or contemptible person; (interj.) [slang] an exclamation of anger, disappointment, etc.

De ce-şi învârte câinele coada? Pentru că e mai deştept ca ea. Dacă ar fi mai deşteaptă, l-ar învârti ea pe el!

Wag the Dog

Asupra unui lucru, însă, nu mă puteam dumiri: în loc de vin, nu se afla pe masă decât o garafă mare de cristal plină cu apă rece şi limpede.
Şi când dădui, după icre negre, să-mi torn un pahar de apă, călugărul mă opri…
- Da bine domnule, vrei să te îmbolnăveşti? zise el, scoţând de sub masă o sticlă de vin negru ca sângele de iepure şi turnându-mi în pahar.
- Lasă apa, că doar apa nu-i pusă pe masă de băut, adăugă el.
- O!... O!... părinte Vavila, dar asta-i curat făţărie călugărească! Apa pe masă şi vinul sub masă!...
- Se înţelege că-i făţărie; doar ţi-am spus că cea mai înaltă virtute călugărească e făţăria… Intră pe uşă cineva străin şi neaşteptat şi vede pe masă coşcogea clondir de vin… Ei bine, nu-ţi găseşte vină că mănânci, îţi găseşte vină că bei!

Calistrat Hogaş – La Pângăraţi

Zi frumoasă, zi ca o fată.

John Fante – O să vină şi primăvara, Bandini

Donna Toscana sosi duminică, la ora prânzului. Geamătul agonic al verandei sub greutatea ei îi anunţă că e bunica. Mariei i se puse un nod de gheaţă în gât. Fără să bată, Donna deschise uşa şi-şi băgă capul înăuntru. Li e adresă în italiană:
- E aici… câinele din Abruzzi?
Maria ieşi iute din bucătărie şi-şi aruncă braţele în jurul mamei sale. Donna Toscana era acum o femeie imensă, în permanenţă înveşmântată în negru de la moartea soţului ei. Pe sub rochia de mătase neagră se zăreau patru rânduri de jupoane în culori aprinse. Gleznele umflate arătau ca nişte guşi. Pantofiorii micuţi păreau gata să explodeze sub presiunea celor aproape o sută cincisprezece kilograme. Pieptul ei părea să adăpostească nu doi, ci zece sâni înghesuiţi unul într-altul. Era clădită ca o piramidă, fără şolduri. Braţele ei aveau atâta carne încât nu atârnau în jos, ci stăteau pieziş, iar degetele umflate se bălăbăneau ca nişte cârnăciori. Practic, nu avea niciun pic de gât. Când îşi întorcea capul, pielea flască i se legăna cu o melancolie de ceară topită. (…)
Donna Toscana căută între faldurile sânilor ei şi-şi scoase portofelul. Îl deschise şi scoase o monedă de zece cenţi cu vârfurile degetelor, întinzând-o spre copii.
- Aşa, rosti zâmbind. Care dintre cei trei nepoţi ai mei este cel mai cinstit? Lui o să-i dau aceşti deci soldi. Spuneţi-mi repede: e beat tatăl vostru?
- A, mamma mio, spuse Maria. De ce-i întrebi asta?
Fără să se uite la ea, bunica îi răspunse:
- Stai cuminte, femeie. E un joc pentru copii.

John Fante – O să vină şi primăvara, Bandini

După masă, o găsiră în acelaşi loc – la fereastra din faţă, privind în gol spre strada cea albă, cu rozariul zăngănind ori de câte ori se atingea de balansoar.
Vremuri ciudate. Era o seară în care pur şi simplu trăiau şi respirau. Stăteau lângă sobă şi aşteptau să se întâmple ceva. Federico se târî până la scaunul ei şi îi puse o mână pe genunchi. Încă adâncită în rugăciune, ea clătină din cap, ca hipnotizată. Era felul ei de a-i spune lui Federico să n-o întrerupă sau s-o atingă, s-o lase în pace.
A doua zi dimineaţă, la micul dejun, era din nou ea însăşi, tandră şi zâmbitoare. Ouăle fuseseră pregătite „à la mama”, o delicatesă, cu gălbenuşul acoperit de albuş. Şi când te uitai la ea, era o adevărată plăcere! Părul pieptănat îngrijit, ochii mari şi strălucitori. Când Federico îşi puse a treia lingură de zahăr în cana de cafea, îl certă cu asprime judecată.
- Nu aşa, Federico! Stai să-ţi arăt eu cum.
I-a golit cana în chiuvetă.
- Dacă vrei o cană de cafea dulce, îţi arăt eu cum se face.
I-a pus zaharniţa în faţă, pe farfurioară, în locul cănii de cafea. Zaharniţa era pe jumătate plină. Restul, până sus, îl umplu cu cafea. Până şi August izbucni în râs, deşi se văzu nevoit să recunoască faptul că e păcat – era o risipă inutilă.
Federico gustă, precaut.
- E marfă, zise. Doar că nu mai e loc pentru lapte.

John Fante – O să vină şi primăvara, Bandini

Simplu



Cu vodcă



Toate poziţiile

Își dorea mai mult decât orice să evadeze din această existenţă mizerabilă. A luat o dată o supradoză de somnifere, însă nici măcar nu a reuşit să-şi piardă cunoştinţa. Mai apoi a început să citească Heidegger, doar-doar o putea să-şi dezlege, prin filosofie, încurcătura din minte. Însă, după ce a răsfoit câteva cărţi, şi-a dat seama că Heidegger era şi mai rătăcit decât ea.

Ma Jian – Tăiţei chinezeşti