NoIQ

Albrecht Dürer

- Nu cred că vreun om este mulţumit atâta vreme cât rămân nefăcute lucruri pe care doreşte să le facă.
- Şi ce doreşti să faci?
- Ei, pentru unul dintre ele e prea târziu de-acum încolo. Doream să am o soţie şi copii. Aş fi vrut, poate, ca prostiile pe care un părinte le consideră înţelepciune să le transmit, să la bag cu sila în capul copiilor mei neajutoraţi.
- Nu eşti prea bătrân.
- Oh, din punct de vedere fizic cred că mai sunt în stare să am un copil. Dar nu la asta mă refeream. Sunt prea legat de liniştea lămpii de noapte. Ştiţi, domnule Trask, am avut cândva o soţie. Am creat-o, la fel cum aţi făcut şi dumneavoastră, doar că a mea nu exista decât în imaginaţie. Era o tovărăşie bună în cămăruţa mea. Eu vorbeam şi ea asculta, apoi vorbea ea, îmi povestea întâmplările din după-amiaza unei femei. Era foarte drăguţă şi făcea nişte glume din cochetărie. Dar acum nu ştiu dacă aş mai sta s-o ascult. Şi n-aş vrea s-o întristez sau să o las singură, aşa că primul meu plan s-a dus.

John Steinbeck - La răsărit de Eden

- Ai calul ăsta de o veşnicie, spuse Adam.
- Are treizeci şi trei de ani, răspunse Samuel. I-au căzut dinţii. Trebuie să-l hrănesc cu fiertură caldă din mână. Are coşmaruri. Uneori tremură şi plânge în somn.
- E mai urât ca cea mai urâtă sperietoare de ciori pe care am văzut-o vreodată.
- Ştiu. Cred că de asta l-am ales când era mânz. Ştii că am plătit pe el doi dolari acum treizeci şi trei de ani? N-avea nimic ca lumea, copitele erau plate ca nişte clătite, picioarele -- atât de groase, de drepte şi de scurte de parcă nu ar fi avut încheieturi deloc. Capul e turtit şi spatele curbat. Are coastele ieşite şi crupa mare. Gura-i e de fier şi mai luptă şi acum cu zăbala. Când îl călăreşti, ai impresia că mergi cu sania pe un drum bolovănos. Nu ştie să fugă la trap, iar când umblă se împiedică în propriile-i picioare. În treizeci şi trei de ani nu i-am găsit nicio calitate. Are chiar şi un caracter urât. Este egoist şi cârcotaş, meschin şi neascultător. Nici acum nu îndrăznesc să merg în spatele lui -- cu siguranţă mi-ar trage o copită. Când îl hrănesc cu fiertură, încearcă să mă muşte de mână. Şi îl iubesc.
Lee zise:
- Şi i-ai pus numele "Doxology".
- Desigur, răspunse Samuel, m-am gândit că o fiinţă atât de puţin înzestrată merita să aibă ceva mai deosebit.

John Steinbeck - La răsărit de Eden

Dacă toate celelalte culori, chiar şi roşul, mi se par uimitor de prosteşti, de ce să nu prefer violetul?

Venedikt Erofeev - Jurnalul unui psihopat

Şi pe când Iisus vorbea, un fariseu Îl ruga să prânzească la el; şi, intrând, a şezut la masă. Iar fariseul s-a mirat văzând că El nu S-a spălat înainte de masă. Şi Domnul a zis către el: Acum, voi fariseilor, curăţiţi partea din afară a paharului şi a blidului, dar lăuntrul vostru este plin de răpire şi de viclenie. Nebunilor! Oare cel ce a făcut partea din afară n-a făcut şi partea dinăuntru?

Luca 11:37-40

Asta sparge ochii: Strada Pacienţei, a Sapienţei şi a Segmentului, a Inocenţei şi a Glucozei, Fundătura Osiris şi Fundătura Gheţarului - ăsta e Mitică în delir cultural.

Paul Zarifopol - Sat şi mahala

La apusul soarelui, când Artamonovii treceau râul prin vad, înşiraţi unul după altul, ca gâştele, cu bătrânul în frunte, şi când umbrele lor se aşterneau peste apa verzuie, Pomialov arăta cu mâna spre ei:
- Ia uitaţi-vă, uitaţi-vă ce umbră are cocoşatul!
Şi toţi se minunau că umbra lui Nikita, care venea al treilea la rând, era neobişnuit de tremurătoare, şi parcă mai grea decât umbrele lungi ale fraţilor săi. O dată, după o ploaie mare, râul crescu şi cocoşatul, fie că se împiedică de vreo buruiană de apă, fie că făcu un pas greşit şi călcă în vreo bulboană, dispăru sub valuri.
Toţi privitorii de pe mal izbucniră în râs, satisfăcuţi. Numai Olguşka Orlova, o fată de treisprezece ani, fiica ceasornicarului beţiv, ţipă jalni:
- Săriţi, că se îneacă!
Coneva o plesni peste ceafă:
- Nu urla de pomană!

Maxim Gorki - Întreprinderile Artamonov

Jean-Ignac-Isidore Gérard (alias J.-J. Grandville; 1803-1847)

Fiecare oraş îşi are "madamele" lui celebre, femei etern glorificate de-a lungul anilor. Pentru bărbaţi o "madamă" are ceva foarte atrăgător. Ea îmbină inteligenţa unui om de afaceri, vigoarea unui sportiv de performanţă, căldura unui prieten, umorul unui tragedian. În jurul ei se înfiripă legende şi, destul de curios, nu legende voluptoase. Poveştile ţinute minte şi repetate despre o madamă se referă la orice domeniu în afară de pat. Amintindu-şi de ea, vechii clienţi o descriu ca filantroapă, ca autoritate medicală, strajă a ordinii şi poetă a emoţiilor trupeşti, fără a fi implicată în ele.

John Steinbeck - La răsărit de Eden

Specia noastră este singura specie creatoare, şi are un singur instrument creator, creierul şi gândirea individuală a omului. Nimic nu a fost creat vreodată de doi oameni. Nu există colaborări bune, fie în muzică, în artă, în poezie, în matematică sau în filosofie. Odată împlinită minunea creaţiei, colectivul poate să-i dea viaţă şi să o lărgească, dar el nu creează niciodată nimic. Cel mai preţios lucru este mintea singură a omului...